web analytics

Zeci de pachete de țigări confiscate în urma unei acțiuni a jandarmilor

Jandarmii giurgiuveni au continuat acțiunile pentru combaterea comerțului ilicit cu produse accizabile și a celor fără documente de proveniență. În urma unei astfel de misiuni, luni, 27 februarie a.c., un tânăr din municipiul Giurgiu a fost depistat cu 70 de pachete de țigări asupra sa, pe care intenționa să le comercializeze.

Acțiunea a avut loc în jurul orei 15.00  la intersecția străzii Tineretului cu șoseaua București.

Pachetele de țigări nu aveau aplicate timbre fiscale și au fost ridicate pentru continuarea verificărilor.

În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “contrabandă”, cercetările fiind continuate de Poliție.

  Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.