La zi

Iarna vine după 23 noiembrie

Dincolo de 23 noiembrie, temperaturile minime vor fi, în medie, negative, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie, până la data de 3 decembrie urmând a se înregistra o scădere evidentă a valorilor minime şi maxime.

Vremea foarte caldă pe care am avut-o până acum a făcut ca pe alocuri, să se înregistreze precipitaţii sub formă de ninsoare; vorbim aici de zona de nord, de nord-vest şi, desigur, de regiunile muntoase. Evident, ninsoarea nu s-a concretizat în depunere de straturi de zăpadă. Spre sfârşitul lunii noiembrie, însă, vom avea depuneri de zăpadă în zonele amintite.

Potrivit specialiştilor, în lunile decembrie şi ianuarie, nu se întâmpla nimic ieşit din comun. Regimul termic al temperaturilor va fi apropiat de mediile climatologice ale perioadei, la fel şi cantităţile de precipitaţii.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!